USL a semnat un protocol de susținere cu Uniunea Sârbilor din România în prezența lui Daniel Chițoiu

USL a semnat un protocol de susținere cu Uniunea Sârbilor din România în prezența lui Daniel Chițoiu
Publicat: 02/06/2012, 22:33
Actualizat: 06/06/2012, 08:42

Uniunea Sârbilor din România (USR), reprezentată de președintele Ognean Cârstici, a semnat, sâmbătă, la Timișoara, un protocol de susținere cu Uniunea Social Liberală, reprezentată de ministrul Economiei, Daniel Chițoiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Protocolul este la nivel național și săptămâna viitoare va fi semnat și la nivel județean”, a declarat ministrul Daniel Chițoiu.

Ognean Cârstici a explicat, la rândul său, că doar în 11 unități electorale USR are candidați proprii.

„Protocolul este valabil acolo unde nu avem candidații noștri. Noi doar în 11 unități electorale avem candidați”, a declarat Cârstici.

La nivel local, în Timișoara, USR, alături de alte minorități, a semnat deja un protocol de colaborare cu UDMR, pentru mandatul următor. Conform acestui protocol, fiecare minoritate semnatară a protocolului va avea, prin rotație, timp de un an câte un reprezentant în Consiliul Local Timișoara.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...